Tata Mare , Gheorghe Bigan (Roată), si ceilalti trei copii

IN RAZBOI

  A participat de la inceput la primul razboi mondial, la artilerie grea: erau tunuri trase de sase cai, si fiecare pereche era condusa de un om: el era pe cei de ” la roata”.
A adus ca amintire o pereche de scari de calarie, despre care tata spunea ca sunt de argint: Ca argument este sunetul cristalin pe care il scot daca le ciocnesti. Le-am curatat patina de pe talpa si am gasit stantat „Vicolette”. Cautand pe net aceasta denumire, am gasit ca erau fabricate in Anglia, de catre firma Beal Brothers Ltd. Aceasta inscriptie este apropape stearsa, dar este vizibil anul 1914

In plus este stantata o alta firma, HCC LTD, si de asemenea, ” VIIV”, probabil unitatea in dotarea careia au fost scarile

Numai ele stiu prin cate batalii si marsuri l-au purtat prin viforul razboiului. ( Caci pe medalia cu care m-am jucat cand eram mic, si pe care, spre parerea mea de rau de acum,  cu nonsalanta copilariei am stricat-o, erau trecute pe mai multe  barete inscriptionate, localitati din Moldova si Dobrogea)

” Daca tineretea ar sti, daca batranetea ar putea….”

Acest model de scari este mentionat in pgina de web a muzeului de razboi canadian (https://www.warmuseum.ca/collections/artifact/1359886 ) ca fiind  in dotarea armatei canadiene in primul razboi mondial. Iata ca si armata romana a avut grija sa isi doteze cavaleria cu lucruri deosebite.

Pe e-bay le-am gasit de vanzare sub denumirea de: „Old Rare Horse Stirrups Vicolette BEAL BROS LTD. 1914 Marked ARROWS” .

 

Luptele cu Biolan=Acaparator de pamanturi din Draghiceanu, cu conexiuni.

Biolan se intinsese pe „Șabanu” ( este valea care vine de la rasarit, dinspre Putineiu, pana ” la Moara”) unde avea pamant tatamare. Cu toate ca oamenii il descurajau ” Te pui cu un biol? ( Asa erau denumiti bivolii in zona, de unde si numele de Biolan), l-a actionat in judecata si a si castigat
Pamantul de la  Șabanu era „Pamantul de la Cuza”,(„cleata de 4 pogoane si jumatate”) primit de Maica  Dumitra Nedea(Barascu), mama lui mamamare. La Sabanu se intalneau 3 mosii, Cacaleti, Draghiceanu si Gogosari. Era pamant bun ( de lac),  cu acces la paraul din valea Șabanu, de unde beam eu apa de la „budurui”( locul de unde apa izvora forfotind din pamant, o apa cu un gust minunat, pe care nu l-am mai intalnit nicaieri) „apa din pumni, precum ciobanii”, asa cum imi spunea tata cand mergeam la vie, cu bicicleta „Lvov”, adusa de mama ca zestre.
Paraul s-a format in timp, (tata spune in inregistrare ca la inceput era apa doar dupa ploile mari).
Maica Dumitra ii daduse ca zestre un pogon si jumatate lui mamamare, altul surorii casatorita cu Stan Dulgheru, si restul copiilor din Draghiceanu.Era bine plasat, pe deal si nu se stringea apa pe el. Tatamare il fertilizase cu balegar, de se facea un porumb de toata frumusetea. De aceea Stelica Grozea, impreuna cu fratii lui din Ralesti, impreuna cu care „dijmuiau toata mosia Draghiceanului, de la Drumul Untului pana la Cacaleti, se „abonasera” la el. Cu greu a reusit tatanmare sa se „descalceasca” de ei, prin judecata, caci jandarmul local nu i-a dat nici un ajutor: ori il ” cointeresau”, sau ii era frica de ei. Mai tarziu, un baiat al lui Stelica, tot pe acolo, l-a amenintat cu cutitul pe tata: am povestit asta in pagina dedicata lui tata.

Se invecina la nord cu „locul bisericii”.

Preotul Stan Chiritescu, fiind si ruda cu sotul surorii casatorita la Trestenic, l-a sprijinit, cand jandarmul, mituit de Biolan, l-a agresat la crasma. „Pe mine sa ma pui martor”

Nu recurgea la forta decat daca era nevoie, si isi avertiza oponentul: avea „tindechea” ca ultim „argument”.

Uneori se speria de forta pe care o avea: cand baiatul lui Popa Stan, la o sezatoare, i-a turnat nisip cald pe gat (cica era tinut pe soba, probabil o tehnica rurala de a pastra caldura), l-a trantit. Cum acesta nu se mai ridica, a tras o sperietura zdravana ( acela de fapt ” murea” de ras)

Nu ezita sa isi apere ce era al lui:

Cand Biolan i-a sechestrat in curte boii, lasati la pascut pe lac, a intrat pur si simplu in curtea acestuia si i-a luat inapoi

Alta data, cand  Gheorghe Gogoasa, care statea o strada la apus, pe colt, fiind pandar la camp ( desi avea pamant, prefera sa il „dea in parte”, sa il munceasca altii), tot asa, gasind caii lui tatamare ratacind pe camp ( fugisera din cireada de vaci a satului, unde ii daduse la pascut pe perioada cand nu avea nevoie de ei), i-a luat la el in curte. Tatamare i-a vazut, n-a zis nimic, dar noaptea a sarit gardul, a deschis portile, i-a scos, a inchis portile la loc, si a sarit gardul din nou. Gogoasa dormea in caruta de care ii legase, dar nu a simtit nimic: norocul lui ca tatamare , cat timp i-a dezlegat, tinea resteul pregatit sa il”adoarma”.

Canache in poteca: luase ” in parte” terenul de langa dispensar, aflat on proprietatea satului, si pusese porumb. Se facusera poteci, nefiind ingradit, si ca sa „descurajeze” pe cei care isi facusera „traseu” pe acolo, a ales o metoda nonviolenta, dar eficienta.

Drumul pe langa curtea noastra ( acum „Strada anul 1907”), spre „Scoala dupa deal”, era mai ingust, si la un moment dat s-a hotarat largirea lui, de catre o comisie locala. Cum tatamare nu a acceptat, efectiv i-au daramat tot gardul de acolo, chiar daca nu era nevoie doar de o portiune.

Pana la urma a refacut gardul pe noul aliniament, un pic mai sus, pe malul de pamant, caci drumul e mai jos decat curtile.
Era gard serios, cu scanduri late, la care ” a ramnit” Stan Berbec, cel i-a luat caciula din cap lui „Pochindeaua”.
Intr-o duminica, chiar daca tatamare trebaluia prin curte, acesta a rupt o uluca ( daca avea nevoie omul, s-a servit) si a luat-o la fuga la vale, pe ulita dintre „mos Nicutu” si ” nea Petre Pisicuta”.
Si-a luat o papara…, ca l-a ajuns tatamare din urma, si l-a altoit cu o vergea.
Caciula e ramas ca trofeu pe „campul de lupta”.

Caciula lui Pochindeaua (il chema Iosifescu, dar era poreclit asa dupa un joc de carti cu tiganii, cand acestia vorbeau pe limba lor „pochinde”, adica „schimba”).
Acesta se stabilise in sat, venit de la Valcea. Aducea caciuli de acolo, si avea una deosebita.
Stan Berbec a pus ochii pe ea, si intr-o noapte mai intunecoasa, a strigat cu voce schimbata la usa omului: „- Domnu’ Iosifescu, iesi putin afara!”.
Cand acesta a deschis poarta, i-a insfacat caciula si a tulit-o.
A strigat Pochindeaua dupa el, dar degeaba: „Ba, lasa gluma, da caciula!” = a ramas vorba de pomina in sat.

In al doile Razboi Mondial, veneau prin sat sa rechizitioneze cai. Au reusit sa ii scape pe ai nostri o perioada, stand pe campurile dinspre Telorman, pana trecea rechizitia. Pe tata l-a marcat asta, si a ramas cu o reticenta fata de ” hartii”. Spunea, cand era vorba de bani: „si acum vad bonurile alea de rechizitie”

Avea postalion, o trasura deosebita, ramasa de la Mos Marin, strabunicul.
I-l mai cerea cu imprumut cumnatul Stan Dulgheru ( sau il lua si fara sa ii spuna lui tatamare), si cei de la primarie pentru activitatile cu satenii pe islaz, la Padina, pana i l-au stricat, ca l-a lasat Gheorghe „Lungu”, gardian la primarie, cu iepele inhamate si nesupravegheate, chiar daca ii avertizase ca sunt sperioase: ” si-au facut naluca”, probabil speriate de lume.
Nu l-a mai reparat, si asa a scapat de „corvageala”.

Conflictul cu Ene Druga

Cu varul de al doile Ene Druga a avut cateva conflicte, in parte si pentru un razor la „pamantul de la Cuza”, de pe Sabanu, ca i s-a parut lui Ene ca a arat de la ei.

Ene Druga, cu fratele Tudor Druga si cumnatul Stan Marlogeanu s-au unit sa il bata pe tatamare la o petrecere: il stiau curajos, si doar asa au indraznit. Ii spunea lui mamamare: ” ma stransese de gat cu gulerul de la camasa,si cat pe-aci sa ma sugrume”.
Poate de aceea ii scosese de la suflet, si cand il mai intreba tata, nu-i recunostea de rude

Tudor Druga si-a cerut iertare la sfarsit

A mai avut un afront mai tarziu si de la unul dintre baietii lui Ene, Ion, si poate asta l-a facut si mai mult sa renege legatura cu ramura Druga a neamului

Tatamare avut si cu fratele lui,unchiul Ion, ceva discutii: cand acesta a vrut sa ia calul din curtea batraneasca, unde ramasese tatamare sa aiba grija de parinti, a pus mana pe resteu.

Dar sangele apa nu se face: i-a luat mereu apararea, cand il „incaibarau” sotia, tusa Tudora, si copiii. Se ducea peste ei cu mainile goale, ca gasea el ceva acolo sa puna mana, si isi ” reinscauna” fratele

L-a ajutat cu Murga la manevre, ca ii murise „calul de calaras”.

Glumet

Nasul Nedea Stancu ( cumnat cu el) l-a caracterizat ca avand ” piscatura de umor”, pe care o aplica fara intarziere:

„Lasa, Valore, ca scoti tepile la iarna, langa soba”:

Il taxa pe „Valore”, care ii muncea cu ziua, si gasea tot felul de pretexte sa ii treaca timpul.

„Griva la piftii”

le-a platit-o tiganilor adapostiti la cazaneata strabunicului, mos Marin, ca nu il ajutau deloc prin curte.
Nici ei nu au ramas datori, ca i-au facut un distih:
” Mos Narin, om cumsecade.
Da’ Gheorghe, licheaua mare’

„Lasa-l sa alerge, sa i se aseze mancarea mai bine”

I-a facut o farsa lui Stancu Navala, cand acesta, in loc sa stea cu oamenii adunati sa descurajeze vreun gest mai nelalocul lui al soldatilor rusi care treceau prin sat in al doilea razboi mondial, gasea pretexte sa se fofileze.

Murgu „ca un dusman”:

Lui Murgu, desi era puternic, nu-i placea sa traga la caruta: parca stia ce e cal de calaras. nu de povara.
A fost protagonistul unei intamplari cu haz cu tiganii, mai tarziu, cand l-au imprumutat de la tatamare sa mearga in petit la Putineiu: cand a dat de greu, l-au indemnat: „Dii, Murgu!”
Murgu s-a cabrat si a rupt o huluba.
N-au avut ce face si s-au intors in sat „inhamati” la caruta, cu Murgu pascand linistit pe marginea drumului:
” Ca un dusman, nu mergea nici inaintea, nici in urma noastra!”
Cumnatului Stan Dulgheru i-a reprosat:
„- De ce nu le-ai dat iapa?
– Cal mi-au cerut, cal le-am dat.”
Tatamare i-a intors ” favorul”, ca il rugase sa mearga impreuna la Gaujani, sa cumpere peste, si il refuzase: ” – mi-am cumparat, descurca-te!”

Ii mai facea farse cumnatului: Treceau tiganci ghicitoare, si isi ofereau serviciile.
„- Noi nu credem in astea, dar duceti+va la Stan Dulgheru
– Ma, sa nu-i mai trimiti la mine!”

„Verisoara Bica de la Raresti,”

Asa ii spunea tatamare unei vecine din copilarie: era sora cu Badea Balan, veniti din nordul judetului, vecini mai la deal, spre parc, cel care a luat arvuna si de la Raboj, si de la Ivanus.

Cacaletenii spuneau „Raresti” in loc de Ralesti

Tata mai tarziu ii amuza pe copii, pomenind-o des pe „Verisoara Bica de la Raresti”, ca sa le capteze atentia

„Birleata”

Era un vecin caruia nu-i placea de loc apelativul cu care il „procopsisera ” oamenii: tatamare, copil fiind, a profitat de asta ca sa ii faca o gluma prietenului Nidelea Marlogeanu ( cel poreclit de catre tigani „Fericea”) , tatal lui „unchiu’ Aluș”.

Saritor la nevoie

A imprumutat satul cu orz cand a incoltit graul in clai, fapt povestit si de nasu: tatamare in anul acela a avut inspiratia sa semene orz, care s-a facut din belsug, si a pucat sa il recolteze mai devreme.

Cand „i-a ars graul la arie” unui cetatean, acesta umbland prin sat cu caruta, cum era obiceiul, ca la nevoie omul sa fie sprijinit de comunitate, tatamare i-a umplut caruta, nu doar un sac.
Omul i-a ramas recunoscator, si s-a revansat cand l-au taiat cu cutitul pe unchiul Nicu. L-a dus repede cu caruta la Gogosari, la dispensar, salvandu-l.

Era muncitor, dar nu se dadea in laturi nici de la petreceri, si a avut multi fini, „mosteniti” de la Mos Marin

 

Finu’ Gheorghe (Trap)

„La Pielea si la Purani, sa prindem un lup balan”

Tata povesteste cum tatamare mers impreuna cu Dragne Raboj, ginerele lui Dobre R Bigan, in Teleorman sa aduca mireasa lui Anghel Dulgheru, pe tusa Petra.

Casatoriile

A fost casatorit prima data cu o fata din neamul Matracaru. Se pare ca i-a „plasat-o” Vasile Bou, baiatul lui Gheorghe Bou, fratele vitreg, adus de la Beiu de a doua sotie a lui Mos Marin. Erau de o seama, si au si fost impreuna la razboi, atunci cand tatamare si-a revenit din tifosul exantematic. Nu a durat mult, si ea s-a prapadit intr-una din epidemiile care se pare ca bantuiau atunci

A curtat-o pe „tusha Anicuta”, verisoara cu mamamare, dar l-a tratat cu refuz.

A doua casatorie a fost cu „mamare”, Floarea Nedea, de la Draghiceanu. Si ea a mai fost casatorita, dar primul sot a disparut pe front in Primul Razboi Mondial: nașul Nedea Stancu povesteste ca de la nunta au avut o prevestire rea: cand au iesit cu nunta in strada, au inceput sa traga cu pistoalele ( multi aveau pistoale pe atunci). Un cal s-a speriat si s-a cabrat, iar focul de pistol a ranit un nuntaș.

   I-a stat alaturi si l-a temperat atunci cand sangele navalnic si curajul l-ar fi indemnat sa isi faca singur dreptate.

     Tata povesteste cum diplomatia a  ajutat-o sa impiedice o situatie sa degenereze. Toamna, cand se intorceau cu recolta de pe camp, pandarii( paznicii angajati de oameni), condusi de Gheorghe Gogoasa, au organizat un baraj, ca sa isi ia plata in produse. ( Obiceiul pana atunci era sa treaca pe la casele oamenilor, si uneori oamenii nemultumiti de paza facuta refuzau sa le faca plata). L-a simtit pe tatamare ca e pornit si nu l-a lasat sa coboare din caruta ( „doar ca sa stau de vorba”, spunea el. „Stai aici, langa mine, ca tu sari la bataie”). A dezamorsat situatia cu inteligenta:

„- Ati venit vreodata la noi si nu v-am dat?

– Nu..

– Atunci aveti cuvantul meu ca si de data asta va fi la fel, chiar daca am fost si noi „ciupiti””

Aveau un loc vecin cu locul lui Peiu, cel casatorit cu o fata a fratelui vitreg, Gheorghe Bou. Acesta mereu isi lasa boii pe locul nostru, sa pasca. Nu i-a zis nimic, dar i-a luat si i-a dus pe hotarul cu Teleorman, pana spre Ciochina. De altminteri, mamamare l-a convins sa schimbe locul: „- Ce vrei, sa te omori cu alde Peiu?” ( Acesta era renumit de bataus si cutitar. A murit cazand din carul cu fan)

Aceeasi diplomatie a facut-o sa ii ascunda lui tatamare faptul ca fratele lui mai mare, unchiul Ion, a lovit-o odata. Cand acesta a realizat mai tarziu ca a gresit si si-a cerut iertare, i-a replicat  ” asa e soarta noastra a femeilor, sa induram…”

La fel, cand tata i s-a plans, cand era mic, ca Tanti Nina si unchiul Marinica rad de el ca e ” dintos” i-a spus: ” vezi de treaba, ei fac asa pentru ca sunt invidiosi, tu de fapt esti cel mai frumos”.

Si tot asa, cand plecau la camp, nu aveau ce face si il luau cu ei. Trezit de dimineata,tata incepea sa planga, iar ea ii spunea: ” manca-l-as, am sa-l fac domn, sa-l satur de somn”

Au facut impreuna „Casa veche”, in care mi-am petrecut primul an de viata.

Au facut-o cand tata avea un an, la fel cum a facut tata casa in care am copilarit

Era aparte, cu alta impartire decat celelalte case, pe doua randuri de cate 3 camere, si cu pravalia pe lat, la strada.
Standardul erau „camera de la drum”, pentru oaspeti,  tinda la mijloc, si camera de locuit. In fata o prispa lunga, unde se dormea vara, si toamna se punea porumbul la uscat.
Casa era prevazuta cu „groapa de bucate”, sub una din camere. Ca tehnologii, erau de doua tipuri de case: de paianta sau „pe maracini”

Critica Ivanush.

Tinea foarte mult la mine, si mereu im tinea partea de cate ori ma mai certa tata: ” lasa baiatul in pace, ce ai cu el?”. In schimb nu era de loc de acord sa ies pe strada: ” Ce poti tu sa inveti de pe ulita? Treci in curte , fir-ai al zeibii”. („Malaua” ( mahalaua) nu te invata nimic bun era unul din principiile calauzitoare in viata).. Iesea dupa mine cu batul, iar eu, profitand ca se misca greu, ma refugiam peste drum, pe un mal de pamant ,ulita fiind cam rapoasa, cu sleauri, mai jos decat curtile. In schimb, cand pleca mama pe la sedinte, era jale: o tineam tot intr-un plans: „Mama, mama!”. Iar ea: ” da eu ce sunt, maciuca?. nu sant tot mama?”.

Copiii lor, pe langa tata, au fost doi baieti si o fata