Familia BIGAN
Istoria familiei a inceput pe la 1830, probabil, cu mutarea a trei frati Bigan din Atarnati (acum Cernetu) , din Teleorman, spre rasarit, in Vlasca, la Cacaleti (acum Izvoru), pe atunci mosia manastirii Cobia, care avea pamanturi din Arges pana in Vlasca. Am gasit aceasta in „Catagrafia Tarii Romanesti la 1831”
Satul Izvoru ( ex Cacaleti)- Istorie, imprejurimi, familii (
(Marlogeanu, Calota, Berbec, Navala, Ivanus, Toporeanu, Chican..)
Mutarea lor din Teleorman fiind un moment de rascruce, s-a transmis pana la mine.
Primul dintre frati, Radu, este bunicul bunicului meu. Eu sunt Cristian-Raducu Bigan, baiatul lui „Domnu’ Lilă”, cum l-au cunoscut atatea generatii de elevi.
Al doilea frate a avut porecla „Drugă” ( pentru ca „stateau pantalonii pe el ca druga pe fus”), si asa sunt cunoscuti in sat urmasii lui. Nașul meu, Stancu Nedea, fratele bunicii, scriitor si invatator la Draghiceanu, a notat ca acesta fi murit de tanar, si la o zi dupa el sotia, de holera, la 1848 , in epidemia care a bantuit atunci, adusa de ostile rusesti, venite sa inabuse revolutia din Tarile Romane.
Al treilea frate nu a apucat sa se casatoreasca, pentru ca l-a impuscat Petre Marlogeanu (tatal primarului Petrus), care se inhaitase cu o banda de hoti de cai, venita ca sa ii fure ” calul de calaras” (Am detaliat povestea in pagina „Primii Bigani”)
Sansa a fost ca nașul Stancu Nedea ( fratele bunicii paterne), in spiritul perioadei interbelice, a documentat, printre multe altele, si istoria neamului Bigan, profitand de faptul ca ramura din care ma trag nu si-a uitat originile si le-a transmis din generatie in generatie.
Mai apoi, tata, si el invatator o buna perioada in sat, avand contact cu toata comunitatea, mi-a povestit tot ce stia atat despre ei, cat si despre multi altii.
A avut o memorie prodigioasa, si l-am inregistrat, ca sa nu se piarda in negura uitarii viata unei comunitati viguroase si vibrante
Satul s-ar fi numit mai inante Racovița sau Racovăț.
Stiam asta de la nașul, iar de curand ( 2025) am gasit in harti austriece de la 1788, din timpul razboiului austro-ruso-turc, mentionata pozitia lui la vest de Hodivoaia, unde este acum Izvorul, pe firul apei ce curge pe langa sat, si se varsa in Dunare la Malu
Pe harta apar denumirile „germanizate” Rokovek si Odivoja, dar si Kabalos ( pentru Cacaleti, cel mai probabil. Sustin asta deoarece pe harti au aparut o vreme cele doua denumiri pentru doua locatii diferite, Izvorul actual si cel mai probabil pentru Gogosari.)
La fel exista pe harta „Mappa Specialis WALACHIÆ ex acuratissimis Singulorum Districtuum Ichnographiis collecta”, publicata la. 1788, denumirile Racovetz si Kakaletz
Cum a devenit Racovatul Cacaleti … ramane ascuns in ” negura vremurilor”
pe harta apar si satele vecine (fara Gogosari), Odivoia, Stanesti, Sloboda ( Slobozia?), Ismali(Malu?), Puteni(Putineiu?), Beili( Beiu?), Cserveni ( Cervenia de astazi)
In pagina dedicata satului ( dupa sectiunea referitoare la sapaturile arheologice efectuate intre anii 60-70), am trecut mentionarile istorice ale ambelor denumiri, pe care le-am gasit,
incepand cu domnia lui Radu Paisie (1535), nepotul lui Vlad Calugarul (fratele dupa tata al lui Vlad Tepes),
continuand cu Petru cel Tanar (1568), nepot de frate al lui Radu Paisie,
Mihnea Turcitul (1582), nepotul lui Mihnea cel Rau ( fiul lui Vlad Tepes, deci varul „din frati al lui Radu Paisie),
Mihai Viteazu (1594), nepot al lui Radu Paisie,
Matei Basarab (1642), Constantin Serban (1657), si Constantin Brancoveanu (1708)
Cea mai veche mentionare am gasit-o Intr-un document emis la 10 decembrie 1535, de catre domnitorul Radu Paisie ( nepotul lui Vlad Calugarul, fratele dupa tata al lui Vlad Tepes) în care, în lista martorilor actului sunt numiţi şi Neniul şi Dragnea din Racoviţa.
Documentul judeca o pricina pentru un teren in Tatari din Vajiste ( langa Schitu Poienari, la vest de Trestenic (Tomulesti)).
Sigur e Racovita noastra , caci in lista sunt oameni din satele din zona; Vitanesti, Razmiresti, Singureni, Darasti
Este accesibil la adresa web
https://biblioteca-digitala.ro/?volum=12437-documenta-romaniae-historica-drh–iii-1975
Prima referire directa, nu doar conjuncturala, apare apoi intr-un document emis la 25 mai 1568 de catre Petru Cel Tanar, fiul cel mai mare al lui Mircea Ciobanul (fratele lui Radu Paisie) și al Doamnei Chiajna, fiica lui Petru Rareș al Moldovei, prin care se valideaza cumpararea mosiei de catre un ” Nicula logofat si cu nepotul lui Nicula gramatic” de la mai multi proprietari , ” sa le fie de ocina si ohaba lor si copiilor lor ” (proprietate si cu drept de mostenire) .
documentul este la adresa web:
https://biblioteca-digitala.ro/?volum=12440-documenta-romaniae-historica-drh–vi-1985
În mod sigur apare, sub forma de Cacaleți, în vremea lui Matei Basarab (1632-1654), într-un document din 16 iunie 1642 care „întăreşte eliberarea de rumânie (şerbie) a călăraşilor Dobrotă, cu fraţii şi rudele lui, Micul cu fraţii şi Zăduh, ce trăiesc la Mârzăneşti, cu ocina lui din Cacaleții din Obrejie, jud. Vlaşca.
Am gasit in Marele Dicţionar Geografic Al Romaniei (publicat intre anii 1898-1902 de catre George Ioan Lahovari ) o referire la:
” Cacaleți sau Racovița, mosie rurala, plasa. Marginea, ( publicat intre anii. judetul Vlașca, proprietatea Eforie! Spitalelor din București, cu o suprafață de 5304 hectare, rămase după ce s-a dat la 138 locuitori împroprietăriți în 1864 suprafața de 567 hectare.
De această comună depinde și Ciochina sau Racovița, proprietate nelocuită ce aparține D-lui I. Marghiloman și care are suprafața de 679 ha”
Prin satul Cacaleti trecea „Drumul Postei’
Cand la Giurgiu era raia turceasca, portul care deservea Bucurestiul era la Zimnicea. Si acum in Bucuresti, in partea de sud, este o strada „Drumul Postalionului”.
Erau statii din 20 in 20 de km, unde se schimbau caii. Tata mi-a spus ca erau la Falaștoaca, Comana (unde acum este un parc de agrement de succes, „Hanul Postalionulu”), Hodivoaia ( unii cred ca denumirea vine de la „ho, de voie”, dar fiind foart veche , cred ca mai degraba are la origine expresia ” ot divaie” = „din salbatic” in limba bulgara), Cacaleti, Bragadiru, Zimnicea. Am gasit traseul intr-o harta din Cehia, „Jižní Rumunsko 1800-1850”.M-a bucurat faptul ca am gasit acest traseu asa cum a fost in teren
Am mai gasit si o harta austriaca de la 1840 in care apare drumul. Este insa mai schematica, prezinta doar localitatile ( cu denumirile asa cum le-au inteles austriecii Shursha=Giurgiu, Odivoja, Brigadiri , Simnitsa).
„Totul era bine orânduit, astfel încât nimic să nu stea în calea diligenţei. Fiecare poştie avea grajduri încăpătoare pentru 40 până la 60 de cai. O pereche de cai nu erau 2 cai, ci 4 cai conduşi de un surugiu. Poştile aveau încăperile lor, pentru căpitanul poştii, pentru pasageri şi pentru surugii”, spune Dimitrie Papazoglu (n. 28 martie 1811, București – 2 august 1892, București), un colonel de armată român, istoric, cartograf și geograf.
Imaginea poştalionului a fost extrasă din: Demidov, Anatolii (1812-70) – Voyage dans la Russie meridionale et la Crimee par la Hongrie, la Valachie et la Moldavie execute en 1837.
Postalionul avea prioritate cand trecea, anuntat de.injuraturile ( mentionate de calatorii straini care au trecut prin Valahia de atunci ) vizitiilor, si toti cei aflati in calea lui trebuiau sa se fereasca ( spune nasul Stancu Nedea in insemnarile lui)
Poate suna bombastic, dar e inca o dovada ca satul nu era un catun oarecare, pierdut in campia Burnazului, ci facea parte din reteaua de comunicatii a tarii ( cand lumea nu visa la Internet, iar dn PTTR nu exista decat prima litera. Pentru restul a mai curs ceva apa pe Dunare, si pe garla satului)
Grajdurile erau la rasarit de sat, undeva mai sus de valea Șabanu, iar drumul trecea prin sat pe ulita de langa garla, si apoi peste podul dintre cele cele doua garle de langa sat, urca dealul spre Teleorman, pe Valea Postei
Am gasit pe o harta din 1820 o denumire care confirma aceasta: Dealul ” Ceairul Postei”, cel de peste garla de la langa sat.
IIn lucrarea ” Monografia Comunei Gogosari”, scrisa de Damian Ancu si Ion Balan, am gasit ca:
„In 1862, la Cacaleți, trebuiau să fie 12 cai de poştă, dar aici găseau 16, erau hrăniți cu fân şi orz. La stația de poştă erau patru surugii, o căruță, trei sănii, un ceair (terenuri pentru păşunat). Caii consumau lunar 15 chile orz şi şapte care fân. Prin ordinul Ministerului de Finanțe proprietarii pe a căror proprietate cad stațiuni poştale erau bligați să rezerve teren pentru păşunatul cailor de poştă.”
La sud, venind dn Teleorman, trecea ” Drumul Untului”
Drumul Untului mergea pe coama dealului ce delimiteaza Campia Romana de Lunca Dunarii, si pe el se ducea la Giurgiu tributul in produse pentru turci.
La Muzeul de Istorie Romaniei
prin anii 80, am gasit exponate care fac referire la „necropola romana de secol IV de la Izvoru, locul numit „la gropi” ( la apus de cimitirul actual).
In timp am inceput sa ma indoiesc ca ar fi vorba despre satul meu natal ( in comunism au aparut multe Izvoare in Romania ) dar in 2025 , pe site-ul Serverului Cartografic pentru Patrimoniul Cultural Național,
am gasit localizarea pe harta, la vest de cimitirul actual ( care este situat pe un promontoriu intre doua cursuri de apa, pastrand destinatia dealului ca necropola)0
Sapaturile s-au facut intre anii 1963-1974, de catre un grup de arheologi condus de profesorul Bucur Mitrea, care a publicat mai multe materiale, din care am preluat informatiile.
Citez:
„Situl se află pe o panta domoală a unei terase unde a mai fost identificată o necropolă Dridu, în punctul La Gropi.
În punctul Dealul Porcilor sau La Drăghiceanu au fost identificate patru necropole datând din patru perioade istorice diferite:
preistorică, epoca bronzului târziu, epoca migraţiilor şi evul mediu timpuriu.
Au fost cercetate 442 de morminte: 342 de inhumaţie şi 100 de incineraţie.
Punctele La Gropi şi Dealul Porcilor sunt separate de un teren neutru de circa 100-150 de metri unde, până în prezent, nu a fost identificat niciun mormânt.”
The BIGAN ( BigGun) family
This is the story of my family branch, such as has been told to me by my father. The name Bigan sounds very much like Big Gun ( with a single g).
In the southern part of Romania lies the high plain of Burnaz, a region with one of th richest soils in Romania, the cernoziom. It spans mostly across the counties of Teleorman and Giurgiu ( ancient Vlashka). There, at about 30 km west from Giurgiu, close to the border between Giurgiu and Teleorman counties, is the Izvoru vlllage ( then called Cacaleti), where three Bigan brothers settled, at around 1830’s, coming from Atarnati, now Cernetu, a neighbouring village in Teleorman county.
I am the fifth generation, the descendant of one of the brothers, Radu Bigan, the grandfather of my grandfather.